Raspunderea spitalului pentru infectii nosocomiale. Sua vs România

16 iun. 2021
Share

Sistemele juridice din SUA și România prezintă diferențe majore de abordare relative la răspunderea unităților sanitare pentru prejudicii cauzate pacienților de infecții nosocomiale.

Răspunderea unității sanitare în Statele Unite

Infecțiile dobândite în spitale sunt una dintre principalele cauze ale deceselor pacienților în Statele Unite. Unitatea sanitară nu va fi răspunzătoare de fiecare dată când un pacient dobândește o infecție cu stafilococ sub îngrijirea spitalului. Unele infecții cu stafilococ sunt inevitabile. Pentru a avea câștig de cauză, pacientul trebuie să demonstreze că spitalul a acționat neglijent, că neglijența a provocat infecția cu stafilococ, dovedind existența unei legături puternice între comportamentul neglijent și infecția cu stafilococ. Sarcina probei revine pacientului.

Răspunderea unității sanitare în România

Legislația medicală respectă modelul celei franceze. Astfel potrivit articolul L 1142-1 din Codul francez de sănătate publică, unitățile de sănătate (spitale publice, clinici private) sunt răspunzătoare pentru daunele rezultate din infecțiile nosocomiale, cu excepția cazului în care fac dovada unei cauze străine.

Prevederea este preluată aidoma de legislația română: “Unitățile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil, potrivit dreptului comun, pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenție, diagnostic sau tratament, în situația în care acestea sunt consecința infecțiilor nosocomiale, cu excepția cazului când se dovedește o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituție.”

Aceasta înseamnă că pacientul va trebui doar să demonstreze că infecția de care suferă este nosocomială, adică a fost contractată în timpul internării în unitatea medicală. Dacă face această dovadă, unitatea de sănătate va fi considerată responsabilă și, prin urmare, va trebui să compenseze pacientul pentru consecințele infecției nosocomiale.

Unitatea medicală poate fi exonerată de responsabilitate numai dacă face dovada unei cauze străine. Cauza străină poate rezulta din culpa victimei, a unei terțe părți sau dintr-o cauză de forță majoră (eveniment extern, imprevizibil și insurmontabil). Această dovadă este extrem greu de produs, astfel încât, cel mai adesea, unitatea medicală nu poate scăpa de răspundere.

Practică juridică. Raspunderea unitatii sanitare in cazul infectiilor nosocomiale.
Sarcina probei. Legea nr. 95/2006, art. 655. I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1982 din 8 octombrie 2020

Starea de fapt
“La momentul internării, nu a fost semnalată prezenţa pe corpul pacientului a unor leziuni (plăgi deschise) de natură a ocaziona presupunerea unei infectări cu stafilococul în perioada de timp scursă de la momentul accidentului şi până la internarea în spital, iar examinările şi analizele medicale la care a fost supusă la internare nu au relevat prezenţa/manifestările stafilococului auriu.
Reclamanta s-a prezentat pentru operație la spital. Ulterior operaţiei la care a fost supusă, în data de 5 noiembrie 2015, reclamanta a rămas în continuare internată în aceeaşi unitate spitalicească. În data de 17 noiembrie 2017, înscrisurile medicale consemnează prezenţa unei dehiscenţe de cca 8 cm la polul superior al plăgii chirurgicale, cu secreţii seroase abundente care persistă în zilele următoare, iar la 30 noiembrie 2015, după recoltarea de probe şi efectuarea antibiogramei, se relevă prezenţa stafilococului auriu şi se urmează protocolul medical incluzând administrarea de antibiotice. S-a apreciat, în mod corect, că prezintă relevanţă faptul că reclamanta a fost externată din spital ulterior apariţiei infecţiei.”

Apărări: Unitatea sanitară, în apărare, a invocat că pacientul nu a făcut dovada modalității de infectare cu Staphylococcus aureus, că protocolul terapeutic a fost respectat și că pacientul a fost externat ca vindecat.

Decizie Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a decis că, în cazul în care se face dovada că, la internare, analizele pacientului nu relevau prezența unei infecții nosocomiale, se prezumă că aceasta a fost dobândită în spital. Unitatea sanitară ar fi trebuit să dovedească existenţa unei cauze străine a infecţiei pentru a fi exonerat de răspundere.

Aceste informații sunt puse la dispoziția dvs., ca profesionisti in domeniul medical,  cu titlu gratuit și numai în scopuri educaționale. Ele nu trebuie interpretate sau invocate ca fiind consiliere juridică sau pentru a crea o relație avocat-client. Cititorii nu trebuie să acționeze în funcție de aceste informații fără să solicite sfaturi de la profesioniști.


Load More